MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
PROBA ORALĂ
EXEMPLE DE SUBIECTE: citiţi amănunte pe
http://subiecte2009.edu.ro/bacalaureat/modele_subiecte/
Biletul nr. 1
ACTUL I, Scena 3
Chiriţa, Guliţă, Şarl, Safta, Ion. (Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalţi ies din casă şi se cobor în cerdac.)
GULIŢĂ: Cine mă cheamă?... Nineaca!
SAFTA: Ce este?... Ce este?
ŞARL: Qui diable?... Ah, madame!...*
ION: Aud, cucoană… Iaca ia…
CHIRIŢA: Da’ veniţi azi de ma coborâţi de pe cal… Ce, Doamne iartă-mă!... aţi
adormit cu toţii? (Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se adună
împrejurul Chiriţei.)
GULIŢĂ: Ba nu, nineacă… dar învăţam Telemac* cu monsiu dascalu.
[…]
CHIRIŢA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi!... Auzi ce spune monsiu Şarla?... Zâce că ai să vorbeşti franţuzăşte ca apa… N’est-ce pas, monsieur Charles, qu’il parlera comme l’eau?
ŞARL: Comme?... Ah, oui, oui… vous dites comme ça en moldave… Oui… oui.
CHIRIŢA: Da’ ian să-i fac eu un examen… Guliţă, spune nineacăi, cum să cheamă franţuzăşte furculiţă?
GULIŢĂ: Furculision.
CHIRIŢA: Frumos… Dar friptură?
GULIŢĂ: Fripturision.
CHIRIŢA: Prea frumos… Dar învârtita?
GULIŢĂ: Invartision.
CHIRIŢA: Bravo… Guliţă!... Bravo, Guguliţă!... (Îl sărută.)
ŞARL (în parte, furios): Gogomanition, va!...
(Vasile Alecsandri, Chiriţa în provinţie)
* Qui diable?... Ah madame! (fr.) – Cine dracu?... Ah, doamnă!
* Întâmplările lui Telemac, fiul lui Ulise – poem epic în proză al scriitorului francez Fénelon
1.
Precizează perspectiva pe care o are autorul textului dramatic, asupra unorcomportamente şi a moravurilor din Moldova (din perioada 1840-1870).2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul citat (la alegere, dintre nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilisticotextual).3. Comentează, pe baza valorilor şi a convingerilor personale, mesajul textului sau o informaţie/ o idee identificată în text.……………………………………………………………………………………………………………
Biletul nr. 2
Spirit mai mult empiric decât speculativ, Maiorescu trase imediat concluziile practice ale poziţiei lui estetice: arta îşi are scopul în sine, adică în emoţia estetică, şi nu în altceva; arta este pentru artă. Şi cum piesele lui Caragiale erau acuzate de imoraliate, greutatea apărării trebuia să cadă în această direcţie, adică asupra raporturilor dintre artă şi morală. Are arta vreo misiune morală? Se întreabă el. „Da, arta a avut totdeauna misiune morală şi orice adevărată operă artistică o
îndeplineşte.” Rămâne însă de văzut în ce constă moralitatea artei... Morala rezidă în însăşi esenţa artei; din moment ce egoismul este principiul oricărui rău şi natura emoţiei estetice e de a ne ridica prin uitare de sine deasupra lui în lumea ficţiunii ideale, măcar pentru o clipă, atât cât ţine emoţia estetică, urmează de la sine că arta este morală prin însăşi definiţie. Pusă astfel, şi nici nu poate fi altminteri, concluzia e că arta nu are alte scopuri morale decât cel ce e însăşi esenţa ei, a înălţării impersonale, a dezrobirii omului din cătuşele egoismului; arta nu poate avea alte intenţii ce-l împlântă pe om în contingent, intenţii politice sau moralizatoare. [...] Maiorescu rămâne, aşadar, egal cu sine însuşi, teoreticianul unei arte dezinteresate, lipsită de orice tendinţă practică, adversarul literaturii de caracter politic, moral şi chiar patriotic.
(E. Lovinescu, Titu Maiorescu)
1.
Precizează perspectiva din care autorul analizează importanţa lui Titu Maiorescu pentru literatura română.2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului citat(particularizări ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuriargumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.).3. Formulează propriul răspuns la întrebarea Are arta vreo misiune morală?,exemplificându-ţi opinia prin referire la opera literară a unuia dintre mariiclasici ai literaturii române (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici,I.L.Caragiale)..........................................................................................................................
Biletul nr. 3
Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul. Odată interesul inteligenţei trezit pentru obiecte, odată simţirile sau judecata deprinse la observaţie, elevul ajunge prin proprie gândire la rezultate cari nu stau în carte. Dar să lăsăm aceasta; destul că şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine, ci o gimnastică a întregei individualităţi a omului; elevul – nu un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei străine, sub care geme, ci un om care-şi exercită toate puterile proprii ale inteligenţei, întărindu-şi aparatul intelectual, precum un gimnast îşi împuterniceşte pân-în gradul cel mai mare aparatul fizic, fie-n vigoare, fie-n îndemânare. Aici vorbim, se-nţelege, de învăţământul educativ din şcolile primare şi secundare, nu de universităţi. La cele dentâi metodul de predare e lucrul de căpetenie; la universităţi metodul e indiferent, căci aci se cere ştiinţă şi numai ştiinţă. […] Esenţa universităţii rămâne ştiinţa, abstracţie făcând de orice alt scop; pe când esenţa celorlalte şcoli e creşterea.
Mihai Eminescu, [,,Nu ştim cum să ne esplicăm…”], în Timpul, V, nr. 154, din 12 iulie 1880; articol polemic faţă de propunerea ziarului Românul de introducere în şcolile primare a unui tratat popular de agronomie, în locul cărţilor de citire; reprodus în M. Eminescu, Opere, XI, Publicistică, Editura Academiei, Bucureşti,1984, p. 244
1.
Prezintă punctul de vedere al autorului despre şcoală, aşa cum se reflectă întextul de mai sus.2. Precizează tehnicile şi structurile argumentative identificate în textul citat.3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: Esenţa universităţii rămâne ştiinţa, abstracţie făcând de orice alt scop; pe când esenţa celorlalte şcoli e creşterea..........................................................................................................................
Biletul nr. 4
TITLUL I
Principii generale
ARTICOLUL 1
Statul român
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
ARTICOLUL 2
Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767, din 31/10/2003
1.
Precizează scopul comunicării şi specificul relaţiei emiţător – receptor, aşa cum rezultă din textul dat.2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie, identificate în text(particularizări ale organizării textuale, convenţii specifice, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.).3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre prevederile unui articol al Constituţiei României, corelând informaţia din text cu date din alte surse
(literatură, massmedia, documente oficiale etc.).
